back from Neverland

Filip… mi-am dorit mereu sa te intalnesc. Sa ne iubim sa ne despartim si apoi sa imi amintesc de tine (denoi) si sa zambesc linistit. In dimineata cand m-am trezit langa tine la 7 ore dupa ce te-am cunoscut te priveam si ma gandeam cum ar fi sa am pe cineva ca tine in viata mea. Daca era oare posibil sa ajunga ceva obisnuit sa ma trezesc langa tine asa. Camera aia veche de pe langa Atheneu in care ma mutasem cu o luna in urma, cu mobila demna de cel mai baroc anticariat, tablourile de pe pereti , oglinda ovala imensa si buclele tale pe perna mea ma faceau sa ma intreb daca nu cumva un ciob din viata altcuiva a alunecat din greseala la mine.

Peste trei luni ieseam impreuna de la metrou si mergeam sa imi arati apartamentul pe care tu il inchiriasei pentru noi. Ma intorceam in tara dupa 2 saptamani chinuitoare de nopti lungi de declaratii via webcam. In prima noastra noapte acolo priveam stelele din pat prin geamul fara perdele si ma intrebam oare cum o sa fie viata cu tine, ce o sa mai descoperim si aveam senzatia ca eram doi copii care se joaca de-a mama si de-a tata.

si ne-am jucat si ne-am plimbat si ne-am certat si-am innotat ... ne-am mutat si-am ras si-am plans si-am baut sucuri naturale...

si-a fost frumos.

am aflat cum

si la un moment dat singura intrebare care mai plutea era - oare cum ar fi viata fara tine dupa viata cu tine?

Pentru mine ai fost un fel de Peter Pan.