the long and winding road

Am un stil aiurea de-a face lucrurile. Angie ar spune ca e ca si cum ma scarpin cu mana stanga la urechea dreapta, dar in felul meu haotic, care pe mine ma surprinde de fiecare data, cumva lucrurile se aseaza pana la urma. 'Fii serioasa, fata!'... Da, da' crezi ca eu stiu ce vreau?

In ziua aia din martie stateam la birou si imi inghetau picioarele de la aerul rece care venea pe sub usa de la bucatarie. Tu stateai trantita pe pat si citeai chestii pe laptop intr-o pozitie ciudata de care nu imi permiteam sa rad pentru ca stiam ca te enervezi usor din orice. Viata cu tine pana la momentul ala inca era ca o ruleta ruseasca - nu te invatasem pe de rost, nu stiam cand o sa razi sau cand o sa te ridici sa pleci. Dar de cateva zile capatasem mai multa siguranta si pluteam pe setimentul ala de 'bine'. Mai devreme mancasem cartofi prajiti cu ochiuri pe care ca de obicei ii preparasei tu singura fara sa ma lasi sa ma ating macar cu un deget de tot procesul de gatit. Chestie care imi convenea in sinea mea pentru ca ma facea sa ma simt rasfatata. Am mancat cartofii si ochiurile in timp ce tu imi povesteai povesti de la camera de garda si eu studiam paleta larga de nuante pe care lumina trecand prin parul tau o purta de la rosu inchis la portocaliu. Eu nu intelegeam prea bine ceea ce imi ziceai si continuam sa privesc zambind suvitele rosii care se miscau pe pielea alba in timp ce vorbeai. Stiam ca a doua zi trebuia in sfarsit sa infrunt realitatea si sa ma apuc de proiectele alea pe care le tot amanasem dar noaptea aia era a mea, plina de posibilitati si de vise. Voiam sa simt cum timpul se dilata si impingeam cu putere in spatele mintii mele acea bucata de constiinta care voia sa calculeze cate ore mai erau pana dimineata. Ritmul unui blues vechi ma facea sa simt ca lucrurile sunt in ordine si noaptea asta ar putea continua asa o vesnicie. Imi povestisei ca cea mai fericita perioada din viata ta a fost cand locuiai numai cu mama ta pe o straduta din Braila. As fi vrut sa te vad cand erai mica. Probabil ca aveai niste poze de-atunci dar imi placea mai mult sa mi te inchipui. Habar nu aveam cum ai fost tu si prin ce insiruire de circumstante am ajuns sa cunosc magia dulce ce salasluieste la incheietura mainii tale stangi, la fel cum nu stiam si nu puteam sa explic mare parte din faptele si evenimentele care alcatuiau existenta mea de douazeci si ceva de ani, dar stiam ca era martie si macar asta trebuia sa insemne ceva. Sa insemne o schimbare, in rau sau in bine, ce conta, dar macar ca lucrurile o sa se miste. si la capatul a 643 de procese simple fara o implicatie evidenta eu aveam sa ma gasesc probabil in acelasi loc. 'Fii serioasa, fata!' ... Da, da' crezi ca eu stiu de ce?

Inainte eram mai sigura pe mine si mai sarcastica si citeam mai mult. Acum am mai multi prieteni, mananc aiurea si te iubesc pe tine. Care e ipotenuza in triunghiul asta? Si cine zice ca urechii drepte nu ii place mai mult sa fie scarpinata de mana stanga?